Luiza Herșcovici? Doctor Luiza Herșcovici?!
Am primit un mesaj din „neagra străinătate”. Un medic, care a fost coleg cu frate-meu la Spitalul Polizu, îmi scrie pentru a-mi relata următoarele:
În urmă cu vreo lună, aflându-se în țară, a urmărit la un post TV – bănuiește că era B1TV, o emisiune despre vestitul holocaust din Transnistria. Printre martorii acelui măcel s-a aflat și doamna LUIZA HERȘCOVICI, doctor Luiza Herșcovici, cum a fost prezentată în emisiune. Care a povestit cât a avut ea de suferit, sărmana, o mulțime de abuzuri și răutăți din partea românilor… Cică părea destul de convingătoare doamna doctor! Numai că dînsul, domnul doctor, o cunoaște bine pe dna Luiza, care a funcționat ani de zile ca doctor ginecolog la spitalul mai sus amintit! Și domnul doctor mi s-a adresat ca unui prea cunoscut negaționist al holocaustului din Transnistria, din România, cerându-mi să-i adresez public câteva întrebări dnei Luiza.
Înainte de a da curs acestei invitații, am avut grijă să mă interesez la frate-meu dacă la Polizu au existat cei doi doctori: cel din Germania, care m-a rugat să-i păstrez anonimatul, și doaman Luiza Herșcovici. Am primit de la domnul frate Coja Z. Aurel confirmarea: cât timp a funcționat la Polizu i-a avut colegi pe ambii …doi!
Urmează o poveste cam de necrezut, care însă, zice domnul doctor, seamănă cu povestea tot de necrezut găzduită pe site-ul nostru despre alți evrei care, deși nu au terminat nicio facultate, au ajuns după 1944 să treacă drept licențiați cu acte în regulă, ba chiar unii au ajuns profesori universitari, conducători de doctorate etc., cazul cel mai faimos fiind secătura de Silviu Brucan.
Deci ce zice domnul doctor X?
Cică:
- Doamna doctor Luiza Herșcovici nu prea ar fi doctoriță, cu o facultate terminată, licență etc.
- Doamna Luiza Herșcovici ar fi fost adusă în România de Ana Pauker, făcea parte din echipa acesteia de activiste și luptătoare pe toate fronturile, inclusiv în Occident, în Belgia, pentru victoria Internaționalei. Acesta este și motivul pentru care, biata femeie, ar fi rămas cu studiile universitare neîncepute. Ceea ce nu a împiedicat-o să le termine totuși! Adică să vină la București și să se prezinte ca mare medic ginecolog și să primească post în cel mai important spital de specialitate. În spitalul Polizu se știa că doamna doctor nu este doctor, toată lumea mai știa că la Odessa ar fi fost moașă. Dar dl doctor spune că după părerea sa nici moașă nu e sigur că a fost!
- În aceeași situație s-ar fi aflat și tovarășa Natalia Scurtu, cu același pedigree.
- Domnul doctor nu mai ține minte care dintre cele două false doctorițe s-a făcut vinovată de moartea unei paciente care a avut ghinionul să fie operată de una dintre cele două doctorițe transnistrene „închipuite”. Cert este că directorul spitalului, pe numele său Nicolae Coja, i-a interzis criminalei să mai intre în sala de operație. Era pe la mijlocul anilor ’60 și tot spitalul a fost pus pe jar: oare ce va păți domnul director? Domnul director nu a pățit nimic, pe linie administrativă cel puțin!
- Domnul doctor era pe punctul de a da crezare emisiunii, dar prezența printre martori a unui impostor, cum o consideră dînsul pe Luiza Heșcovici, a anulat valoarea de document, de adevăr, a întregii emisiuni. Aici adaug și eu: dacă o viață întreagă te-ai priceput să minți, zi de zi să te dai ceea ce nu erai, e floare la ureche să vii la o emisiune la B1TV și să inventezi cazuri și situații care să susțină minciuna cea mai gogonată, aia cu holocaustul din Transnistria.
…Cam acestea ar fi elementele pertinente din mesajul domnului doctor X din Germania. M-am interesat și de dînsul, dacă și-a terminat studiile. Le-a! Se zicea despre el că punea cel mai bine forcepsul, din tot spitalul Polizu! Mai bine ca profesorul Dan Alexandrescu… Nu mă pricep!
Ce mă pricep eu este să fac următorul comentariu:
Doamna doctor Luiza Herșcovici, dacă s-a băgat în disputa „holocaustică”, dacă a intrat în această horă, trebuie să joace până la capăt! Are obligația morală, față de cei care au invitat-o, față de cei care au privit-o, față de cei care au crezut-o, să respingă acuzațiile atât de neplăcute care i se aduc de către un fost coleg! În primul rând îi punem noi la dispoziție toate mijlocele de care dispunem pentru a face dovada calomniei! Pentru a răspândi acele dovezi! Ce este sigur este că acele calomnii circulau în spitalul Polizu, că se dusese buhul de nepriceperea și impostura mamoșelor venite de la Odessa „pe același tanc” cu Ana Pauker. Mesajul doctorului din Germania mai conținea și alte informații, mă jenez să le dau pe toate în vileag…. Se referă la activitatea revoluționară a celor două combatante ale kominternului. Ale kominFernului, cum se pronunță acest cuvînt la Chișinău…
Pe scurt, o rugăm pe doamna doctor Luiza Herșcovici să ne pună la dispoziție câteva date, iar noi ne angajăm să facem demersurile necesare verificării lor riguroase:
- Care este universitatea la care a obținut licența de medic?
- În ce an s-a înscris la facultate și în ce an a absolvit-o?
- Posedă o diplomă emisă de acea Universitate?
- Ce acte posedă în acest sens? (Carnet de note, de student, adeverință de vreun fel etc.)
- Care este subiectul tezei de licență și cine i-a condus lucrarea?
- Poate da câteva nume dintre colegii de facultate sau dintre profesori?
- Cu care dintre colegi a mai păstrat legătura?
- Ce alte dovezi poate aduce?
O rugăm pe distinsa doamnă să nu ne ia în nume de rău că procedăm în acest fel, dar subiectul pe care l-a abordat la B1TV(?) pentru noi este extrem de important și de impersonal, este de interes comunitar, național, ba chiar internațional, astfel că orice probă, orice declarație care aspiră să se țină seamă de ea, noi avem obligația morală și profesională de a o verifica. Poate că doamna doctor nu și-a dat seama de asta atunci când a acceptat invitația de a participa la o emisiune cu un subiect atât de grav, de important! Cei care au invitat-o poate că ar fi trebuit să-i explice… Iar când te știi cu musca pe căciulă, cel mai bine e să te faci că nu exiști. Doctorul X ne spune că și uitase de doamna Luiza, dar apariția ei la Tv, și mai ales bazaconiile pe care le-a spus, îl obligă să lase deoparte orice urmă de colegialitate. Ar fi o falsă colegialitate, prost înțeleasă. Regretă că nici el, nici alți medici de la Polizu nu au reacționat corect, în solidaritate colegială în primul rând cu bolnavele care, ajungând pe mâna celor două moașe devenite medic primar (sau principal?), riscau să-și piardă viața ori să se betegească pe viață, cum s-a și întâmplat de câteva ori!…
De aceea o rugăm să nu se considere jignită de insistența noastră, dar aceasta este regula jocului în care a intrat! Orice martor trebuie supus la proba credibilității! Actele la control așadar!
18 noiembrie 2012
Ion Coja
PS Textul de mai sus l-am trimis în Germania, la domnul doctor X, să mă asigur că i-am înțeles intențiile și n-am băgat de la mine vreun antisemitism sau două, după cum obișnuiesc… Răspunsul domnului doctor a fost următorul:
Materialul este onest, bazat pe realitate, neavand nici-un element
rasist sau nationalist.
Madame Luiza Bercovici trebuie sa recunoasca crima si sa-si ceara
scuze pentru frauda intelectuala.
Numele sub care a functionat in Polizu este Luiza Bercovitz.
Cred ca daca tinem seama de normele de libertate si de demascare a
crimelor intelectuale materialul are valoare de prevenire in viitor a
unor asemenea nelegiuiri.
Dr …X
De ce Alexandru Roman nu apare pe listele CNSAS? Am vrut sa vad biografia lui pe internet si am avut o mare surpriza: nu exista! De fap era mai influent decat Walter.