Lista Națională
Circulara nr 4
În atenția colegilor din Uniunea Vatra Românească și din PUNR
Stimați colegi și prieteni,
După cum știți, în urmă cu câțiva ani, împreună cu colegii din București și alte filiale, am încercat să înființăm Partidul Vatra Românească. Intenția noastră am adus-o la cunoștința colegilor din conducerea Uniunii Vatra Românească, considerând că ar fi benefică pentru Țară participarea la viața politică, la alegeri în primul rând, a unor persoane capabile să reprezinte spiritul și idealurile care ne țin pe noi împreună în Vatra Românească de peste 20 de ani! Mai ales în condițiile în care politicienii pe care îi avem guvernează într-un mod atât de iresponsabil Țara!
Pe scurt, proiectul nostru nu s-a realizat din varii motive, dintre care nu a lipsit faptul că am fost înșelați și sabotați de persoane pe care le știam și le credeam angajate politic pe linia interesului național, foști parlamentari PRM… Nume cunoscute bine de electoratul naționalist. La vremea potrivită vom da toate detaliile, inclusiv nume. Oricum, este regretabil, chiar deplorabil, că electoratul patriot, naționalist, nu este de nimeni reprezentat în actualul Parlament!
Din fericire, deși nu avem un partid, noi, cei din Vatra Românească și colegii noștri din fostul PUNR, avem acum posibilitatea de a participa totuși la viitoarele alegeri locale și parlamentare cu candidați proprii, în număr oricât de mare, numai să fie candidați de valoare, capabili să ne reprezinte cu onoare! Această posibilitate ne este oferită de Partidul Național Democrat Creștin – PNDC, pe ale cărui liste suntem invitați să propunem candidați din partea Vatrei Românești și a PUNR, din partea electoratului naționalist, patriot.
Este vorba în fapt de un proiect politic – LISTA NAȚIONALĂ – pe care l-am discutat și cu dl Florin Oproiescu, am fost împreună la discuții cu conducerea PNDC atunci când am bătut palma să colaborăm, noi, Vatra, și dînșii, de la PNDC. Amănunte despre acest proiect găsiți pe www.listanatională.ro
În principal – și pentru că suntem presați de timp, pentru alegerile locale din iunie ne vom concentra asupra candidaturii la postul de primar, îndeosebi în orașele mari. Firește, numai cu condiția să identificăm niște candidați valabili, care să merite a fi susținuți. De regulă, un candidat la postul de primar are un cuvînt de spus în alcătuirea listei de candidați la posturile de consilieri. Aceeași este situația și în cazul candidaților la funcția de președinți ai Consiliilor Județene. De aceea credem că e bine să începem prin găsirea unor candidați buni pentru funcția de primar – indiferent unde, și de președinte al Consiliului județean.
Precizez: desfășurarea proiectului LISTA NAȚIONALĂ se face sub controlul unui grup de inițiativă pe care eu îl reprezint și îl coordonez. După părerea mea, posibilitatea de a prezenta candidați proprii la alegerile din acest an este o ocazie nesperată și foarte bună pentru a revigora Vatra și PUNR. PNDC, un partid mai mult decât onorabil – vezi www.pndc.ro, ne pune la dispoziție dreptul său, ca partid înregistrat, de a promova candidați la alegeri. Nu ne pierdem nicicum identitatea prin această colaborare. Se va ști că Vatra vine cu candidați proprii, se va ști cine sunt candidații propuși de Vatră și de PUNR! Mai mult de atât nici nu avem nevoie, măcar deocamdată. Dacă reușim să prezentăm un număr mare de candidați, iar dacă vom reuși să băgăm în primării și în parlament oameni de-ai noștri, nimic nu ne împiedică, după alegeri, să înființăm și Partidul Vatra Românească! Nu se va supăra nimeni! În afară de dușmanii Neamului, atât de bine instalați la guvernarea României.
Apelez și la foștii membri ai PDAR și ai Partidului pentru Reîntregirea României – președinte Mircea Druc, partide pe care sforarii clasei politice s-au priceput să le desființeze atunci când au constatat că nu le pot controla și dirija așa cum ar vrea ei! Încap pe LISTA NAȚIONALĂ de Candidați și persoanele propuse din rândul acestor partide cu care, în trecut, Vatra și PUNR au colaborat foarte mult.
În principiu, pe listele PNDC sunt acceptați candidați independenți, pe a căror onorabilitate și pe al căror atașament la ideea națională putem conta. Mai mult nu le cerem candidaților noștri.
Ion COJA
București, 9 Martie 2012
Judecand, poate, dupa nume ar exista tentatia de a crede ca nu sunt roman (in Praga exista in centru o artera comerciala numita „Na Prikope”), dar originile familiei mele se pierd in negura timpului, intr-o razesie ce lupta pentru Stefan cel Mare si Sfant. Ma bucura nespus initiativa LISTA NATIONALA pe care ati initiat-o si o sustin la randul meu; m-am abonat la „newsletterul” dv.; am facut cunoscuta initiativa acest fapt tuturor celor din legatura mea de Email (52 de romani din toata Tara) si astept raspuns; iata continutul „comunicatului” meu: << Plecand de la premisele ca:
-Nu sunt angajat politic si nici nu-mi propun aceasta
-Doresc din tot sufletul meu restabilirea, redobandirea si recunoastrea valorilor traditionale romanesti,
-Ca mi-am mai manifestat dorinta de a participa la o miscare nationala de natura sa indeplineasca acest obiectiv
-Voiesc tragerea la raspundere penala si patrimoniala a tuturor acelora care au tradat neamul, tara s-au imbogatit fara justa cauza si au adus Romania in stare de saracie,
iti propun, chiar te rog din suflet, sa-ti rupi din bruma de timp ce o afectezi lucrului la PC si sa vizitezi site-ul https://www.listanationala.ro
El este sustinut de catre marele-roman care se numeste prof. Ioan Coja, care a initiat un PROIECT NATIONAL de recuperare a valorilor romanesti, ce porneste de la aceasta LISTA NATIONALA, in care sa fie cuprinsi majoritatea concetățenilor noștri care nu au participat în vreun fel, ca autori sau beneficiari, la producerea dezastrului de după decembrie 1989.
Mai multe amanunte nu doresc sa-ti ofer din dorintas de a-ti lasa latitudinea, mai intai, de a te hotara sa citesti despre “lista nationala” si, de ce nu ?, de a-ti exprima punctul de vedere despre “programul” ei …
In dorinta de a-ti fi de ajutor, iata in un Attach “Copy” cu ceea ce cred eu ca ar putea sa te ajute sa ai un punct de vedere.
DOAMNE, AJUTA !
SLAVIT SA FIE DOMNUL ! (Ps.69:5)
Costin Pricope, Iasi"
Si ca sa completez…Din intamplare am ajus sa stau de vorba cu un „baietas” care se ocupa cu gasirea de nationalisti pt Lista..In momentul in care a auzit ca-s ortodox practicant …, a sarit ca ars..El credea intr-un Dumnezeu ecumenic, nu unul ortodox…Cum imi permiteam ?
Iata-l pe Dumnezeu micsorat si mutilat in fel si chip ! Pai intreb: unul ca asta se ocupa de identificarea nationalistilor ? Cei alesi de el sa ne reprezinte ? Tipul avusese o legatura cu Canada…. Cred ca poate fi idntificat..
Subminarea s-a facut la ordin politic prin serviciile de informatii, deci este de asteptat ca atacul sa se dea la fel, plus masluirea alegerilor.
Ca om din afara fenomenului Lista Nationala, privesc cu suspiciune alegerea reprezentantilor….Parca vad cum oamenii acestei liste, intrati in administratie si parlament, incep sa peroreze clasic , ultranationalist si impotent, cu acuzatii si declaratii fara substanta, incapabili sa se gandeasca la o strategie legislativa pe termen lung, incapabili sa iasa in intampinarea neamului cu ce este nevoie si nu cu ce vor ei, etc…
Eu cred ca in spatele acesti liste nu se afla un program profund care sa grupeze oameni pe masura. Simt ca oamenii listei nu prea au identitate, nu cunosc trecutul neamului si nu au viziune…Nu tot omul care spune ca este nationalist…, este nationalist !
Iata o intrebare pt cei amatori de putere: „Care-i viziunea dumneavoastra pt neamul romanesc pana la apocalipsa ?”