8. STATUL
8.1. (1) Statul român este expresia voinţei românilor de a duce împreună o viaţă socială, politică, economică, culturală şi spirituală unitară şi omogenă, organizată după aceleaşi legi şi principii ale moralei creştine şi ale firii româneşti, având drept scop apărarea, prosperitatea, propăşirea şi dăinuirea în eternitate a neamului românesc şi a naţiunii române.
(2) Statul român este edificiul politic şi social cel mai important ridicat de spiritul civic al neamului românesc.
(3) Statul român se întemeiază pe sentimentul apartenenţei românilor la aceeaşi naţionalitate şi la acelaşi destin istoric.
(4) Statul român are menirea să fortifice acest sentiment la toţi cetăţenii României, la toţi românii, oriunde trăitori, şi să prevină şi să combată orice încercare de a slăbi acest sentiment în conştiinţa publică.
(5) Statul român certifică identitatea şi autenticitatea etnică inconfundabilă a românilor şi se îngrijeşte să adâncească şi să sporească atributele specifice ale identităţii etnice româneşti.
(6) Statul român are datoria şi deopotrivă dreptul să asigure şi să sporească în toate domeniile şi în toate activităţile publice rolul precumpănitor care li se cuvine etnicilor români ca populaţie majoritară şi ca urmaşi ai celor care, în toate epocile istorice cunoscute, au fost majoritari pe teritoriul delimitat prin frontierele de stat ale României şi şi-au adus cea mai consistentă contribuţie de jertfă şi muncă la constituirea şi consolidarea statului naţional, la agonisirea avuţiei naţionale a poporului român.
(7) Statul român este expresia capacităţii şi voinţei românilor de a se afirma în lume ca subiect de drept internaţional natural şi istoric.
8.2. (1) Statul asigură stabilitatea societăţii româneşti prin buna funcţionare a instituţiilor statului: Preşedinţia României, Consiliul Naţional, Parlamentul, Corporaţiile Profesionale, Guvernul, Curtea Supremă de Justiţie şi instanţele judecătoreşti inferioare, Parchetul, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională, Prefecturile şi Primăriile.
(2) Preşedintele României, Consiliul Naţional, Parlamentul şi Corporaţiile Profesionale sunt autorităţi de stat constitutive, având rolul de a purta grija şi răspunderea pentru transpunerea în realitate cu bună credinţă şi întocmai a prevederilor Constituţiei, pentru a evita şi contracara orice tendinţă sau tentativă de a face din aceste prevederi forme fără conţinut, text lipsit de acoperire în realitatea vieţii spirituale şi materiale a românilor sau pretext legal, dar nu legitim, al unor acţiuni, activităţi sau atitudini antiromâneşti, antisociale, anticreştineşti sau antiumane.
(3) Societatea românească intervine în activitatea şi buna funcţionare a instituţiilor statului prin
– votul alegătorilor;
– candidatura liberă a cetăţenilor la funcţiile eligibile ale statului român: preşedintele Ţării, parlamentari, primari, consilieri judeţeni, municipali, orăşeneşti şi comunali;
– controlul şi monitorizarea exercitate de public, în deplină transparenţă, asupra persoanelor care participă activ, ca subiecte, la viaţa politică a Ţării;
– atitudinea funcţionarilor publici, care au datoria, prin lege, de a sesiza organele de anchetă penală şi/sau autorităţile constitutive cu privire la ilegalităţile, abuzurile şi abaterile de la politica interesului comunitar, naţional, de la strategia naţională ;
– preocuparea permanentă a mijloacelor de informare în masă de a căuta, de a afla şi de a răspândi adevărul cu privire la activitatea instituţiilor statului, a funcţionarilor publici, a demnitarilor.
8.3. (1) Statul deţine, organizează şi exercită în România puterea legislativă, executivă şi judecătorească, îngrijindu-se ca fiecare putere să se exprime de sine stătătoare, liberă de orice influenţă, ingerinţă sau presiune a unor persoane fizice sau juridice, a unor grupuri de interese, din Ţară sau din străinătate.
(2) Ca principiu de constituire şi funcţionare a statului român, separarea şi autonomia puterilor mai sus enumerate este expresia suveranităţii active a statului român.
(3) Legea pedepseşte orice încercare sau act împlinit de mituire a unui funcţionar public sau de influenţare a acestuia pe cale nelegală, ocultă, tăinuită, neoficială, prin care se urmăreşte ca funcţionarul public, prin aplicarea incorectă a legii, să favorizeze sau să defavorizeze interesele statului român, ale unor instituţii şi entităţi publice, ale unor persoane fizice, grupuri de persoane sau persoane juridice.
(4) Pedeapsa pentru asemenea infracţiuni se aplică deopotrivă
– celui care instigă la săvârşirea abuzului;
– celui care va beneficia de pe urma ilegalităţii comise, dacă încălcarea legii se face cu ştiinţa sa;
– celui care acceptă să încalce legea;
– celui care cunoaşte asemenea fapte şi omite să le denunţe, indiferent dacă prin actul incriminat a dobândit sau nu beneficii materiale, sociale sau morale.
(5) Faptele de mai sus, în funcţie de natura şi dimensiunile prejudiciului provocat, intenţionat sau potenţial, pot fi încadrate ca acte de subminare a ordinii de stat, afectând suveranitatea şi autonomia celor trei puteri şi funcţii constitutive ale statului, enumerate în alineatul (1) din acest articol.
(6) Statul exercită puterile pe care societatea i le conferă numai în folosul cetăţenilor români, pentru a le asigura o existenţă potrivită cu prevederile şi exigenţele Constituţiei.
(7) Statul român asigură protecţia străinilor pe teritoriul României în concordanţă cu legile internaţionale la care autorităţile româneşti sunt parte semnatară.
8.4. (1) Puterea legislativă revine Parlamentului şi consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, ale căror acte legislative şi normative intră în vigoare prin promulgarea lor de Preşedintele României, respectiv prefectul judeţului.
(2) Parlamentul emite legi care au întrunit majoritatea voturilor exprimate sau, în cazul legilor organice, majoritatea voturilor posibile.
(3) Persoanele angajate în exerciţiul puterii legislative locale sau centrale sunt alese prin vot universal sau corporatist, sau sunt desemnate de Preşedintele Ţării.
(4) Persoanele desemnate nu pot reprezenta mai mult de o treime din corpul legiuitor şi ele pot fi de oricine contestate în justiţie pentru indemnitate sau pentru incompetenţă.
(5) Desemnarea de membri ai Parlamentului sau ai consiliilor judeţene şi locale este posibilă numai în cazul unor alegeri anticipate cerute de Preşedinte în cadrul regimului democratic prezidenţial sau în perioada unui regim politic autoritar.
(6) Desemnarea de membri în Parlament şi în consiliile judeţene şi locale se face de către Preşedintele Ţării, cu acordul Consiliului Naţional şi al Corporaţiilor.
8.5. (1) Puterea executivă aparţine Guvernului, prefecţilor şi primarilor, care răspund de normalitatea vieţii cetăţenilor în relaţiile şi raporturile acestora cu instituţiile statului şi cu societatea românească.
(2) Guvernul are iniţiativele legislative pe care le consideră necesare pentru a armoniza condiţiile de viaţă ale individului cu exigenţele strategiei naţionale.
(3) Guvernul îşi creează, prin lege, structurile şi pârghiile de care are nevoie pentru a impune litera şi spiritul Constituţiei, precum şi efectele corecte ale legilor, aplicarea întocmai a actelor normative emise de factorii puterii legislative.
(4) Puterea executivă supremă aparţine Preşedintelui Ţării, care, în condiţii social-politice normale, delegă această putere Primului Ministru sau, cu acordul Consiliului Naţional, şi-o asumă integral, odată cu funcţia de prim ministru.
(5) Primul Ministru îşi alcătuieşte guvernul pe schema de funcţii a guvernului precedent, putând face modificări în structura guvernului numai după 3 (trei) luni de guvernare.
(6) Votul de investitură a guvernului se dă în parlament, în şedinţa Camerelor reunite, cu majoritatea de voturi posibile.
(7) În cazul în care noul guvern obţine majoritatea de voturi din partea celor prezenţi, dar nu şi majoritatea de voturi posibile, votul se reia după trei zile, iar parlamentarii absenţi de la vot sunt obligaţi să-şi delege votul unui coleg, în caz contrar absenţa de la vot anulând prezenţa pe lista de vot a parlamentarului respectiv.
8.6. (1) Puterea judecătorească se exercită de Curtea Supremă de Justiţie şi sistemul juridic subordonat acesteia, precum şi de Parchetul General, urmărind să asigure
– corecta aplicare a legilor;
– independenţa şi autonomia deciziei magistraţilor şi procurorilor;
– caracterul recuperator şi edificator de conştiinţe al sistemului judiciar şi peninteciar.
(2) Justiţia românească identifică şi pedepseşte cu un interes special mărturia mincinoasă, colaborarea avocaţilor la ascunderea adevărului şi contribuţia conştientă a oricui la producerea unei sentinţe judecătoreşti nedrepte.
(3) Judecătorul are dreptul de a cere reclamantului şi avocatului acestuia să depună ca martor în procesul iniţiat, reclamantul şi apărătorul său având de suferit toate consecinţele prevăzute de lege în cazul unei mărturii false.
(4) Preşedintele României, Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor au dreptul să delege observatori şi consilieri care să urmărească desfăşurarea anchetei şi a procesului în care sunt inculpaţi magistraţi, procurori, parlamentari, miniştri sau alţi demnitari, pentru a se asigura de corecta încadrare juridică a faptelor.
(5) Persoanele aflate în anchetă penală sau condamnate deja beneficiază de o reducere a pedepsei sau chiar de o suspendare a acesteia dacă prin informaţii oferite autorităţilor fac posibilă descoperirea, arestarea şi condamnarea unor infractori.
(6) Reducerea pedepsei este direct proporţională cu poziţia socială a infractorului dovedit, putând fi totală în cazul în care infractorul dovedit este magistrat sau procuror, membru al Corporaţiei Justiţiei şi ordinei publice, iar infracţiunea s-a produs în exerciţiul funcţiunii ori a fost cunoscută şi tăinuită de autorităţi.
(7) Instanţa, în decizia finală pe care o ia, va aprecia în ce măsură persoana în cauză a denunţat toate infracţiunile care îi sunt cunoscute, chiar şi pe cele pentru care nu poate furniza suficiente dovezi incriminante.
(8) Asemenea prevederi au menirea să producă un efect rapid de asanare a justiţiei româneşti, care, la data elaborării acestei Constituţii, se află într-o stare de totală decădere profesională şi morală, cu consecinţele cele mai nefaste asupra întregii societăţi româneşti şi mai ales asupra destinului neamului nostru.
8.7. (1) CONSILIUL NAŢIONAL supraveghează actul guvernării, precum şi desfăşurarea evenimentelor şi activităţilor în care sunt implicate ori angajate instituţiile statului, însăşi societatea românească, în scopul de a avea o înţelegere şi o percepţie corectă asupra realităţii naţionale.
(2) Consiliul Naţional este instituţia statului care concepe strategia naţională pe termen lung şi mediu.
(3) Consiliul Naţional desemnează o Comisie de strategie naţională care îşi asumă răspunderea elaborării strategiei naţionale şi pune proiectul de strategie naţională în dezbaterea societăţii, parţial sau integral, în măsura în care acest lucru nu dăunează atingerii obiectivelor propuse.
(4) Partea de strategie naţională care nu se face publică se aduce la cunoştinţa Preşedintelui României, iar acesta o discută cu acei membri ai Prezidiului Corporatist pe care Preşedintele îi consideră potriviţi să cunoască, să analizeze şi să previzioneze în problemele sau domeniile vizate de strategia naţională.
(5) Orice modificare a strategiei naţionale este adusă la cunoştinţa Preşedintelui.
(6) Dezacordul Preşedintelui cu propunerile de strategie naţională prezentate de Consiliul Naţional este arbitrat, în ultimă instanţă, de Prezidiul Corporatist, care decide prin vot individual, în caz de egalitate votul decisiv aparţinând celui mai tînăr preşedinte de consiliu corporatist.
8.8. (1) Membrii Consiliului Naţional se numesc consilieri naţionali.
(2) Consilierii naţionali sunt persoane riguros selecţionate, cu calităţi civice, morale şi profesionale constant dovedite, al căror ataşament la interesele neamului românesc este deasupra oricărei suspiciuni.
(3) Consiliul Naţional îşi organizează un serviciu de cadre şi resurse umane capabil să adune toate datele şi informaţiile necesare unei corecte aprecieri a persoanei cercetate în vederea admiterii în Consiliul Naţional.
(4) Calitatea şi activitatea de consilier naţional nu este retribuită.
(5) Cheltuielile efectuate de consilierii naţionali în exerciţiul însărcinărilor primite sau asumate din proprie iniţiativă sunt acoperite de la Bugetul naţional pe bază de deviz şi notă de cheltuieli.
(6) Dosarul de identitate al fiecărui consilier naţional poate fi făcut public la cererea unui parlamentar, a unui ministru, a unui consilier corporatist sau a unui consilier naţional.
(7) Consilierii naţionali pot împiedica accesul public la dosarul lor de identitate numai prin demisia din Consiliul Naţional.
8.9. (1) Consiliul Naţional este condus de o Comisie Centrală, alcătuită din 50 de persoane, alese după următoarea procedură:
a. la vot participă toţi consilierii naţional ;
b. fiecare consilier completează două buletine de vot, unul multinominal, altul trinominal ;
c. pe buletinul multinominal sunt trecute 25 de nume de candidaţi, în ordinea preferinţelor şi a valorii atribuite de alegător acelor persoane ;
d. sunt declaraţi aleşi cei care întrunesc punctajul cel mai mare: 25 de puncte pentru locul 1 de pe buletinul de vot, 24 de puncte pentru locul al doilea ş.a.m.d., un punct pentru locul 25 de pe buletinul de vot ;
e. pe buletinul trinominal, care se completează după ce se cunoaşte rezultatul de pe listele multinominale, sunt trecute, în ordinea preferinţelor, trei nume, ale unor consilieri naţionali consideraţi a fi deosebit de utili pentru a fi prezenţi în Comisia Centrală ;
f. sunt declaraţi aleşi primii 25 de candidaţi, în ordinea descrescătoare a opţiunilor trinominale primite ;
g. pot candida la alegerile pentru Comisia Centrală consilierii naţionali care au semnături de susţinere din partea a 1% dintre consilierii naţionali, fiecare consilier având dreptul să-şi dea semnătura de susţinere la cel mult cinci candidaţi.
(2) Comisia Centrală, odată constituită, îşi alege un Birou Operativ de 9 (nouă) persoane dintre care patru sunt consilierii naţionali cu cele mai multe voturi pe listele plurinominale, patru sunt primii aleşi prin votul pe buletine trinominale, iar al noulea membru al Biroului Operativ este ales, în final, prin tragere la sorţi.
(3) Preşedintele Ţării, dacă consideră necesar, poate desemna până la zece consilieri naţionali care să suplimenteze Comisia Centrală, iar doi dintre aceşti consilieri intră în alcătuirea Biroului Operativ, prin adăugare la cei aleşi.
(4) Alegerile pentru Comisia Centrală a Consiliului Naţional se ţin din cinci în cinci ani.
(5) Într-o ordine stabilită prin tragere la sorţi, fiecare membru al Biroului Operativ ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional pentru o perioadă de 6 (şase) luni.
8.10. (1) Principala menire politică a Consiliului Naţional este să aprecieze în ce măsură regimul politic din România este adecvat la realităţile social-economice, politice şi de orice altă natură, care privesc societatea românească şi neamul românesc.
(2) Când consideră necesară schimbarea de regim politic, Consiliul Naţional face propuneri în acest sens Parlamentului şi Preşedintelui Ţării, prezentând argumentele pe care îşi întemeiază propunerea.
(3) De asemenea, Consiliul Naţional are menirea
a. să stabilească ordinea de prioritate şi însemnătate pentru obiectivele strategice şi interesele naţionale identificate în strategia naţională;
b. să facă din această perspectivă recomandările de cuviinţă preşedintelui şi celorlalte instituţii ale statului;
c. să se pronunţe public şi în chip desluşit asupra stării naţiunii, asupra activităţii preşedintelui, a guvernului, a parlamentului, asupra economiei, a justiţiei, a capacităţii de apărare etc., prin rapoarte anuale sau ad-hoc, asupra unor instituţii, firme, organizaţii, persoane fizice sau juridice, evenimente şi situaţii excepţionale;
d. să identifice persoanele capabile să se angajeze în activităţi dedicate binelui obştesc, să le determine să participe la viaţa publică şi să le recomande autorităţilor pentru a primi însărcinări potrivite;
e. să se pronunţe public, înainte de alegeri, asupra candidaţilor la funcţia de preşedinte al Ţării, de parlamentar ori de primar în municipii şi oraşe reşedinţă de judeţ;
f. să fie consultat şi să se pronunţe asupra persoanelor ce urmează a fi numite în funcţia de prim-ministru, ministru, secretar de stat, ambasador, prefect, director de regii şi agenţii naţionale, precum şi în funcţii de conducere militară care pretind gradul de colonel sau general;
g. să facă propuneri privind consultarea electoratului prin referendum, precum şi maniera de vot potrivită: vot universal sau vot corporatist.
8.11. (1) CORPORAŢIILE PROFESIONALE reunesc în aceeaşi comunitate de breaslă persoanele care au aceeaşi profesie ori profesii înrudite sau care îşi câştigă existenţa muncind într-un anumit domeniu social-economic.
(2) Corporaţiile profesionale şi domeniile respective sunt: Agricultură, Armată, Biserică, Construcţii şi transporturi, Finanţe, Industrie şi comerţ, Învăţământ, Justiţie şi ordine publică, Sănătate şi sport, Ştiinţe şi arte.
(3) Menirea corporaţiilor profesionale este
– să asigure buna desfăşurare a activităţilor social-economice în domeniul pe care îl patronează;
– să asigure un nivel performant şi competitiv pe plan mondial al activităţii profesionale respective;
– să apere interesele de breaslă ale specialiştilor şi ale membrilor corporatişti;
– să armonizeze aceste interese cu interesele naţionale şi ale celorlalte corporaţii.
(4) Corporaţiile sunt preocupate în mod specific de identificarea şi combaterea cazurilor de impostură şi lipsă de profesionalism la nivelul persoanelor cu funcţii politice de conducere şi decizie, precum şi de promovarea din rândurile membrilor corporatişti a unor activişti politici reprezentativi, bine pregătiţi profesional, cu o moralitate ireproşabilă, capabili să se dedice cu profesionalism binelui obştesc, naţional.
(5) Corporaţiile se organizează şi funcţionează după regulamente proprii, concepute şi întocmite de membrii corporaţiei, potrivite specificului activităţilor desfăşurate de aceştia, regulamente care intră în vigoare cu acordul Preşedintelui şi al Consiliului Naţional.
8.12. (1) În cadrul corporaţiilor profesionale dreptul membrilor corporatişti de a alege şi de a decide se exercită prin votul corporatist, vot diferenţiat, care atribuie fiecărui elector corporatist un număr de atu-uri între unu şi zece, variabil în funcţie de următoarele criterii:
– studii (bacalaureat, licenţă, doctorat, academician) – între 1 şi 4 atu-uri;
– numărul de copii cărora le asigură o educaţie corectă – câte un atu pentru fiecare copil;
– performanţe profesionale deosebite (invenţii, descoperiri, creaţii etc.) – până la 3 atu-uri;
– acte de bravură civică – până la 3 atu-uri;
– alte merite, precizate prin statutul corporaţiilor – până la 3 atu-uri.
(2) Atunci când alegerile parlamentare şi prezidenţiale sunt anulate din pricina absenţei a mai mult de 50% din numărul de alegători înscrişi, se organizează alegeri pe baza votului corporatist, la care participă numai membrii corporaţiilor profesionale.
(3) În caz de referendum naţional, la recomandarea Consiliului Naţional, Preşedintele Ţării poate decide să se apeleze la procedura de vot corporatist.
(4) Numărul de atu-uri ale fiecărui alegător corporatist este făcut cunoscut publicului şi poate fi contestat, potrivit legii electorale.
8.13. (1) Fiecare Corporaţie profesională îşi alege, prin vot corporatist, un Consiliu Corporatist format din 100 de consilieri corporatişti.
(2) Consiliul Corporatist îşi alege prin vot corporarist un preşedinte şi trei vicepreşedinţi, dintre aceşti patru unul fiind, din oficiu, consilierul corporatist care a întrunit cel mai mare număr de atu-uri la alegerile pentru Consiliul Corporatist.
(3) Preşedintele şi vicepreşedinţii celor zece Consilii Corporatiste alcătuiesc împreună Prezidiul Naţional Corporatist, cu 40 de membri.
(4) Membrii Prezidiului Naţional Corporatist sunt membri desemnaţi de drept ai Senatului României.
(5) Ei îşi pot desemna un locotenent parlamentar care să-i înlocuiască în Senat la activităţile parlamentare de la care sunt nevoiţi să absenteze.
(6) Preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Corporatiste desemnează fiecare câte doi dintre consilierii corporatişti, pentru ca împreună cu aceştia să alcătuiască Delegaţia Corporatistă, formată din 12 membri, numiţi delegaţi corporatişti.
(7) Persoanele desemnate în Delegaţia Corporatistă pot fi contestate şi supuse votului din Consiliul Corporatist la cererea a cel puţin trei consilieri corporatişti.
(8) În plenul Consiliului Corporatist şi al Delegaţiei Corporatiste deciziile sunt luate prin însumarea atu-urilor pe care consilierii corporatişti le-au avut în momentul când au fost aleşi în Consiliul Corporatist.
(9) Consiliile Corporatiste se aleg o dată la patru ani, cu un decalaj de un an între primele cinci corporaţii în ordine alfabetică şi celelalte.
(10) În dezbaterile din cadrul Consiliului Corporatist, votul poate fi efectuat în aşa fel încât fiecare consilier şi elector să poată verifica dacă au fost corect contabilizate şi însumate atu-urile.
(11) În caz de egalitate, este decisiv votul celui mai tînăr elector sau consilier corporatist participant la vot.
8.14. (1) Consiliile Corporatiste monitorizează activitatea legislativă, executivă şi judecătorească cu precădere din perspectiva domeniului profesional pe care îl reprezintă.
(2) Fiecare proiect de lege pus în dezbaterea Parlamentului este însoţit de un raport al fiecărui Consiliu Corporatist care se consideră interesat de acel proiect de lege.
(3) Iniţiatorul şi autorul proiectului de lege va aprecia şi propune Consiliul Corporatist pe care îl va fi considerat cel mai interesat şi mai în măsură să fie raportor la acel proiect de lege.
(4) Fiecare Consiliu Corporatist este liber să se considere interesat de orice proiect de lege propus să fie dezbătut în Parlament, procedând în consecinţă.
(5) Consiliul Corporatist poate cere Preşedintelui României să nu promulge legile pe care le consideră că contravin vederilor şi concepţiei corporaţiei respective asupra problemelor în cauză, situaţie în care Preşedintele este obligat să-şi explice şi justifice decizia, indiferent care ar fi aceea, iar dacă explicaţiile Preşedintelui nu sunt acceptate de Consiliul Corporatist, acesta se adresează Consiliului Naţional care decide între promulgarea legii, returnarea legii la Parlament pentru a fi modificată sau respingerea legii cu totul.
8.15. (1) Consiliile Corporatiste urmăresc îndeaproape activitatea ministerelor şi a prefecturilor, a primăriilor, a organelor juridice, făcând publice, când consideră necesar, constatările şi concluziile la care ajung, soluţiile preconizate etc., sau, când e cazul, sesizând organele în drept să cunoască situaţia şi să intervină.
(2) La cererea persoanelor implicate într-o anchetă judiciară sau într-un proces, Consiliile Corporatiste pot delega observatori cu statut de juraţi care raportează cui cred de cuviinţă asupra desfăşurării cauzei sau asupra soluţiei date de justiţie.
(3) În acest scop fiecare Corporaţie îşi constituie Corpul de Juraţi, alcătuit din membri corporatişti capabili să aprecieze corectitudinea prestaţiei celor ce administrează puterea judecătorească, împărţirea dreptăţii şi a legalităţii în România.
(4) Pot fi juraţi într-o anumită cauză şi personalităţi publice care nu au statut de juraţi, dar au fost solicitaţi şi au acceptat să fie juraţi în cauza respectivă, iar Consiliul Corporaţiei de care ţin şi-a dat acordul.
(5) Juraţii întocmesc rapoarte preliminare, inclusiv către completul de judecată, pentru a preîntâmpina producerea unei hotărîri nedrepte, şi rapoarte finale pentru a grăbi, dacă e cazul, îndreptarea unei sentinţe greşite sau nedrepte.
(6) Prezenţa juraţilor este obligatorie la procesele în care este pus în cauză patrimoniul public şi la procesele în care sunt implicaţi funcţionari publici, ca inculpaţi sau parte civilă.
(7) Rolul şi atribuţiile juraţilor sunt stabilite prin legile de organizare a justiţiei şi prin statutul corporaţiilor profesionale.
(8) Consiliul Corporatist îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea juraţilor pe care i-a propus.
8.16. (1) REGIMUL POLITIC din România este determinat de situaţia generală din ţară şi din comunitatea internaţională.
(2) Complexitatea vieţii politice interne şi externe obligă societatea românească să conceapă un sistem politic elastic, prompt în a se adapta modificărilor ce pot interveni fără voia poporului român atât în viaţa sa internă, cât şi în cea internaţională.
(3) Societatea românească are de ales între trei regimuri politice: regimul parlamentar, regimul prezidenţial şi regimul de autoritate.
(4) Constituţionalitatea regimului politic este determinată de oportunitatea acestui regim în raport cu interesele majore, naţionale, ale societăţii româneşti şi cu condiţiile interne şi externe în care statul român este nevoit la un moment dat să funcţioneze.
(5) Pentru România, regimul politic de referinţă este regimul parlamentar.
8.17. (1) REGIMUL PARLAMENTAR este întemeiat pe rolul preponderent exercitat în viaţa socială şi politică de partidele politice, de corporaţiile profesionale şi de sindicate.
(2) Regimul parlamentar se instituie şi se menţine în condiţii de normalitate a vieţii naţionale şi internaţionale, când spiritul civic este dominat de respectul pentru legi, pentru drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti, când e pace şi bună învoire între segmentele societăţii româneşti, când nimeni şi nimic nu ameninţă în forme acute, prin activităţi sau manifestări constante, repetate, existenţa şi interesele României ca stat naţional creştin unitar, independent şi suveran, întemeiat pe respectul legilor şi al demnităţii umane.
(3) REGIMUL PREZIDENŢIAL şi REGIMUL DE AUTORITATE se instituie cu caracter provizoriu, pentru a face faţă unor condiţii excepţionale şi pentru a grăbi, atât cât este în putinţa societăţii româneşti şi a statului român să decidă, revenirea la o stare de normalitate internă şi internaţională, revenirea la un regim parlamentar.
8.18. (1) În măsura în care acest lucru este posibil, legea va stabili indicii materiali, cuantificabili, care să măsoare starea de normalitate a societăţii româneşti, acordând cea mai mare pondere indicilor privitori la
a – starea economică, nivelul de trai material ;
b – situaţia demografică ;
c – nivelul de şcolarizare şi de moralitate publică ;
d – gradul de infracţionalitate ;
e – starea ecologică ;
f – nivelul datoriei externe ;
g – nivelul de tensionare a relaţiilor sociale şi inter-etnice.
(2) Degradarea unuia dintre indici poate să justifice propunerea de a se trece la alt regim politic, capabil să promoveze mai bine şi mai eficient interesele pe termen lung ale societăţii româneşti, ale poporului român, ale cetăţenilor români, ale neamului românesc.
(3) Declanşarea procedurii de trecere la un nou regim politic o face Consiliul Naţional în urma solicitării sau sesizării publice primite de la Preşedintele Ţării, un partid parlamentar, o corporaţie profesională sau un grup de cel puţin 9 (nouă) consilieri naţionali.
(4) Consiliul Naţional analizează propunerea primită şi dă o motivare publică deciziei sale de a declanşa sau nu procesul de schimbare a regimului politic.
(5) Decizia Consiliului Naţional este valabilă dacă primeşte avizul de la una din următoarele autorităţi :
– Preşedintele României ;
– 33% dintre parlamentari ;
– patru dintre cele zece Corporaţii Profesionale sau cincisprezece dintre cei patruzeci de membri ai Prezidiului Naţional Corporatist.
8.19. (1) Scăderea nivelului de trai şi a indicilor de eficienţă economică, creşterea şomajului, diminuarea încasărilor la Bugetul naţional, creşterea datoriei publice, încapacitatea de plăţi a salariilor bugetare ori a pensiilor, la un loc sau fiecare în parte, pot fi raţiunea economică a înlocuirii regimului parlamentar.
(2) Situaţia politică internaţională şi îndeosebi cea din zonă impune un regim prezidenţial sau de autoritate în măsura în care această situaţie evidenţiază eventualitatea sau iminenţa unor acţiuni cu caracter anti-românesc desfăşurate la graniţa Ţării sau în interiorul Ţării, având legătură cu forţe ostile intereselor neamului românesc.
(3) Scăderea natalităţii, a limitei de vârstă, creşterea morbidităţii şi a mortalităţii, exodul în afara Ţării a unui mare număr de cetăţeni, pătrunderea pe teritoriul Ţării a unui număr însemnat de cetăţeni străini, deteriorarea situaţiei demografice generale, sunt temeiuri pentru introducerea unor măsuri şi reglementări care să asigure viitorul biologic şi genetic al poporului român, al majorităţii etnicilor români, obiectiv strategic de maximă importanţă pentru societatea românească.
(4) Agravarea stării infracţionale, îndeosebi înmulţirea fărădelegilor rămase nepedepsite sau cu autori neidentificaţi impune instituirea unui regim de autoritate progresivă.
(5) În acest scop se organizează un serviciu independent de monitorizare a ilegalităţilor, serviciu controlat de societatea civilă şi de Consiliul Naţional.
(6) În general, instituirea regimului de democraţie prezidenţială şi, la nevoie mai mare, a regimului de autoritate progresivă, urmăreşte descurajarea şi combaterea celor dispuşi să abuzeze de generozitatea statului de drept, de înlesnirile pe care le asigură regimul parlamentar.
(7) În caz de război – în care este angajată România sau una din ţările cu care România se învecinează, se instituie din oficiu regimul prezidenţial sau, după îndepliniera procedurii legale, regimul de autoritate.
8.20. (1) REGIMUL PARLAMENTAR se bazează pe respectul drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti prevăzute în Constituţie, pe valorile statutului de drept şi ale pieţii economice libere.
(2) Parlamentul legiferează şi are iniţiative legislative, dar în acelaşi timp, prin comisii, monitorizează activitatea Guvernului şi a Preşedintelui.
(3) În cadrul parlamentului funcţionează o comisie de coordonare cu Consiliul Naţional, care va asigura colaborarea eficientă dintre cele două instituţii şi care, la cererea oricărui grup parlamentar, prezintă un raport asupra activităţii Consiliului Naţional, aşa cum această activitate este percepută de comisia de coordonare.
(4) Consiliul Naţional poate fi solicitat să pună la dispoziţia comisiei de coordonare datele de care aceasta are nevoie.
(5) La cererea comisiei, Preşedintele Ţării ia cunoştinţă de datele pe care Consiliul Naţional le-a considerat că este în interesul societăţii româneşti să nu fie cunoscute de membrii comisiei parlamentare.
8.21. (1) REGIMUL PREZIDENŢIAL oferă mai puţine prerogative Parlamentului şi dă puteri sporite Preşedintelui şi Guvernului.
(2) Preşedintele emite ordonanţe prezidenţiale, contrasemnate de primul ministru, cu valoare de lege, a căror constituţionalitate rămâne să fie confirmată în termen de un an de zile prin votul a cel puţin 25% dintre parlamentarii prezenţi la vot sau prin acordul Consiliului Naţional, la nivelul Comisiei Centrale.
(3) Preşedintele are dreptul să suspende pe o anumită perioadă de timp legi sau prevederi din legile aflate în vigoare, cu justificări publice şi cu acordul, în aceleaşi condiţii, al instanţelor menţionate în alineatul precedent.
(4) Preşedintele poate cumula şi funcţii ministeriale în Guvern, inclusiv pe cea de prim-ministru.
(5) Preşedintele poate să instituie temporar administraţia şi/sau controlul public asupra unor societăţi comerciale cu capital privat considerate de importanţă strategică pentru societatea românească, pentru statul român.
(6) Preşedintele poate să facă numiri şi destituiri de funcţionari publici cu acordul primului ministru, al unui ministru, al unui membru al prezidiului corporatist de specialitate sau al prefectului respectiv.
8.22. (1) REGIMUL AUTORITAR se instituie pentru a face faţă degradării, deja produse sau iminente, a principalilor indici de normalitate a societăţii româneşti, când situaţia generală impune o acţiune rapidă a puterilor din stat.
(2) Fără a se afecta propriu-zis principiul separării puterilor din stat, în scopul unei mai bune coordonări a acestor puteri, Preşedintele României îşi asumă puteri sporite în plan executiv, legislativ şi judecătoresc.
(3) Toate deciziile sale sunt operative numai dacă sunt contrasemnate, solidar în răspundere cu preşedintele, de un membru al guvernului, al Prezidiului Corporatist sau al Comisiei Centrale din Consiliul Naţional.
(4) Preşedintele autoritar este liber să declanşeze alegeri noi pentru Parlament sau să declare reforma Parlamentului.
(5) REFORMA PARLAMENTULUI se poate face după cum consideră Preşedintele că este mai bine : fie prin demiterea unor parlamentari, dar nu mai mult de o treime, şi înlocuirea lor cu parlamentari desemnaţi de Preşedinte şi validaţi de Consiliul Naţional, fie prin desemnarea unui număr suplimentar de parlamentari, dar nu mai mulţi de jumătate din numărul parlamentarilor, care vor trebui şi ei supuşi validării de către Consiliul Naţional.
(6) Cu acordul Parlamentului sau al Prezidiului Corporatist, Preşedintele poate aproba propunerea Consiliului Naţional de a institui pedeapsa capitală pentru fapte menţionate în cadrul expunerii de motive şi justificări pe seama căreia s-a cerut trecerea la un regim politic autoritar.
8.23. (1) PREŞEDINTELE AUTORITAR are toate prerogativele pe care regimul prezidenţial le pune la dispoziţia Preşedintelui Ţării, la care se adaugă câteva prerogative specifice:
– îşi subordonează guvernul în măsura în care crede de cuviinţă;
– dispune promovarea, transferarea, retrogradarea şi destituirea oricărui funcţionar public, indiferent de prevederile codului civil şi ale codului muncii;
– dispune arestarea şi anchetarea oricărei persoane pe o durată de 30 de zile, durată pe care o poate prelungi până la 90 de zile dacă pe parcursul anchetei nu s-au ivit suficiente probe incriminante pentru trimiterea în judecată ;
– dispune, pe o durată nelimitată, arestul la domiciliu al oricărei persoane sau interdicţia de a părăsi ţara ori localitatea.
(2) Numărul persoanelor care pot fi afectate de măsurile mai sus enunţate se stabileşte prin cererea de introducere a regimului autoritar.
(3) Preşedintele autoritar emite ordonanţe prezidenţiale şi acte de guvernare cu valoare de lege pentru care cere avizul consultativ al Comisiilor parlamentare direct interesate, al Consiliului Naţional şi al Prezidiului Naţional Corporatist, urmând a se face publică poziţia fiecărei autorităţi consultate.
(4) Dacă nu obţine aviz favorabil de la nici una dintre autorităţile mai sus enumerate, preşedintele autoritar îşi poate asuma răspunderea personală pentru intrarea în vigoare a actului de guvernare.
(5) Asumarea răspunderii este valabilă dacă preşedintele autoritar obţine o listă de susţinere, din partea a cel puţin 50 de persoane care fac parte din guvern (5 miniştri sau secretari de stat), din Parlament (cel puţin 20), din Consiliul Naţional (cel puţin 10), din Consiliul unor Corporaţii (cel puţin 10), iar după un an actul legislativ este supus validării în conformitate cu art. 8.21(2).
(6) Pe parcursul perioadei de regim autoritar societatea românească se consideră a fi în legitimă apărare şi dezlegată de anumite obligaţii internaţionale, autorităţile româneşti asumându-şi obligaţia de a preciza, când e cazul, de la care anume acte şi convenţii internaţionale se abate printr-un act de guvernare sau altul, constrânsă de rigorile şi imperativele noilor realităţi.
8.24. (1) Regimul autoritar instituie funcţia de PREŞEDINTE AUTORITAR, pe care o poate căpăta preşedintele aflat în exerciţiu sau o altă persoană.
(2) Consiliul Naţional propune persoana pe care o consideră a fi cea mai potrivită pentru funcţia de preşedinte autoritar, propunere care este supusă validării de către
– Preşedintele în funcţiune;
– Comisia Centrală a Consiliului Naţional;
– Prezidiul Naţional Corporatist;
– 33% dintre parlamentari.
(3) Propunerea se consideră validată dacă obţine acordul a două dintre cele patru instanţe amintite mai sus.
(4) În cazul în care preşedintele autoritar desemnat este altă persoană decât preşedintele în funcţiune, acesta din urmă devine preşedinte al Parlamentului, funcţie ad-hoc instituită, prin care îşi subordonează activitatea ambelor camere legiuitoare, cu excepţia cazului în care prin decizia Prezidiului Naţional Corporatist şi a Comisiei Centrale a Consiliului Naţional s-a propus în mod expres suspendarea din funcţie a preşedintelui ales, încă înainte de a se institui regimul de autoritate.
(5) Preşedintele autoritar dă socoteala în faţa justiţiei şi a Parlamentului pentru faptele sale la un răstimp de doi ani de la încetarea regimului autoritar.
(6) După instaurarea regimului autoritar se organizează din doi în doi ani un referendum dublu, universal şi corporatist, pentru consultarea electoratului privitor la menţinerea regimului de autoritate.
(7) Regimul autoritar se menţine dacă la referendum se obţine 40% din voturi la unul dintre cele două scrutine.
(8) La cererea oricărui partid, parlamentar la data când s-a făcut propunerea de instituire a regimului autoritar, la referendum pot asista organisme internaţionale abilitate, pentru a verifica desfăşurarea corectă a scrutinului.
(9) Revenirea la regimul de democraţie parlamentară se face prin organizarea de noi alegeri prezidenţiale, parlamentare şi locale în termen de un an de la întrunirea condiţiilor necesare.
