7. GRAIUL SI SUFLETUL
7.1. (1) Limba oficială, de stat a României este limba română, în virtutea faptului că este limba maternă a celor mai mulţi cetăţeni români, este limba în care dintotdeauna comunică între ei cei ce aparţin majorităţii etnice româneşti făuritoare a statului român.
(2) Limba oficială este idiomul în care cetăţenii comunică cu autorităţile, indiferent de limba lor maternă, cunoaşterea limbii oficiale de către toţi cetăţenii constituind un factor decisiv al solidarităţii naţionale.
(3) Cunoaşterea limbii oficiale este suficientă şi indispensabilă pentru orice cetăţean român ca să se poată bucura nestingherit de toate drepturile pe care i le conferă Constituţia şi legile Ţării.
(4) Statul asigură tuturor cetăţenilor săi condiţiile de însuşire corectă a limbii române.
(5) Toate înscrisurile şi actele oficiale, cu circulaţie şi expunere publică internă, şi concepute pentru a fi înţelese şi cunoscute de persoane fizice şi juridice din România sunt redactate în limba română, iar în cazuri precizate de lege, pot fi redactate într-o limbă de circulaţie internaţională.
(6) Pe teritoriul României, atât pentru cetăţenii români cât şi pentru cetăţenii străini, necunoaşterea limbii oficiale nu constituie o circumstanţă atenuantă pentru necunoaşterea legilor româneşti şi nerespectarea acestora sau pentru oricare alte împrejurări.
(7) Nu pot fi funcţionari publici cei care nu stăpânesc corect limba română, scrisă şi vorbită.
(8) Persoanele care, prin meseria practicată sau prin funcţia politică ori socială ocupată, intră în contact şi cu persoane care nu cunosc decât limba română sunt obligate ca în exerciţiul funcţiunii să cunoască şi să folosească limba oficială.
7.2. (1) Statul român şi societatea românească încurajează şi sprijină comunităţile etnice minoritare să-şi cultive limba maternă.
(2) În orice localitate, la cererea şi cu concursul părinţilor se pot organiza, în şcoli, ore de predare a limbii şi a culturii materne, în regim de ore suplimentare şi facultative.
(3) În localităţile în care o anumită minoritate se află în proporţie de peste 20% se vor înfiinţa clase cu predarea în limba maternă a cel mult jumătate din numărul de ore, iar înscrierea elevilor la aceste clase se va face prin examen sau concurs de limba română, repetat în fiecare an.
(4) Numărul elevilor minoritari cuprinşi în asemenea clase nu poate fi mai mare de două treimi din numărul total de elevi minoritari din localitatea respectivă.
(5) În localităţile unde o populaţie etnic minoritară este majoritară, numărul orelor predate la şcoală în limba română va fi de cel puţin trei pătrimi din totalul orelor prevăzute în programa şcolară.
(6) Separarea elevilor în şcoli diferite după criteriul apartenenţei entice nu este admisă, fiind contrară menirii pe careşcoala o are în societatea românească.
(7) Se interzice şi se pedepseşte penal propaganda sau exercitarea unor presiuni de orice fel în vafoare ideii de a abandona limba maternă minoritară sau împotriva însuşirii şi folosirii limbii oficiale, de stat.
(8) Nimeni nu este obligat să înveţe limba oficială, aşa cum nimeni nu este obligat să fie cetăţean al României.
(9) În aşezămintele pentru copiii instituţionalizaţi, orfani sau abandonaţi de părinţi, se vorbeşte numai limba română, iar copiilor li se face educaţie creştină ortodoxă, aceste prevederi aplicându-se şi în şcolile speciale pentru copii cu handicap.
7.3. (1) Cultivarea limbii române şi corecta ei întrebuinţare constituie o preocupare permanentă a principalelor instituţii culturale din Ţară: Şcoala, Universitatea şi Academia.
(2) Persoanele care, prin profesia lor, pun în circulaţie publică texte concepute în limba română, sunt datoare să cunoască şi să respecte regulile şi normele limbii române literare, individualitatea acesteia, să evite formele de poluare a limbajului şi, cât se poate, să combată degradarea limbajului.
(3) În mod deosebit scriitorii şi profesorii au menirea să facă evidentă şi explicită capacitatea limbii române de a fi un instrument subtil şi precis de exprimare a personalităţii spirituale, să cultive plăcerea şi satisfacţia de a gândi şi vorbi în româneşte.
(4) Societatea românească preţuieşte opera şi strădania celor care reuşesc sî fie modele de corectă şi inspirată punere în valoare a virtuţilor expresive ale limbii române, precum şi ale limbilor minoritare din România.
(5) Persoanele care produc în mass-media texte cu greşeli repetate de limbă, dovedind o vădită incapacitate de a respecta spiritul şi normele limbii române literare sunt puse sub interdicţia de a mai publica texte care nu au primit acordul instituţiilor create pentru apărarea limbii române.
(6) Activitatea de apărare şi cultivare a limbii române se efectuează sub controlul Corporaţiei Învăţământ, prin profesori şi publicişti cu experienţă, constituiţi în echipe de monitorizare, îndrumare şi verificare a textelor puse în circulaţie publică.
7.4. (1) Dumnezeu a înzestrat fiecare neam cu un mod specific, inconfundabil, de a fim şi de a se manifesta, de a reacţiona la încercările istoriei, ale existenţei, ceea ce conferă fiecărui neam obligaţia fundamentală de a-şi păstra şi apăra personalitatea, individualitatea irepetabilă, de a o cultiva şi spori ca pe esenţa fiinţei sale etnice şi totodată ca ăe un bun de cel mai mare preţ al umanităţii în general, omenirea fiind de neconceput fără diversitatea de matrice stilistice naţionale, etnice, rasiale care s-au confgurat după milenii de istorie.
(2) Identitatea etnică românească s-a sedimentat şi concentrat în sufletul etnic românesc, în mentalitatea românească, în modul specific românesc de a vedea lumea şi societatea, de a concepe relaţia dintre om şi Dumnezeu, de a întruchipa ideea de frumos, bine şi drept, de a da un rost existenţei noastre pe pământ, atât la nivelul individului, cât şi la nivel comunitar, naţional, etnic.
(3) Expresia sufletului etnic românesc o aflăm în istoria şi tradiţiile noastre, în limba şi cultura românească, în artă, în relaţia cu mediul şi peisajul românesc.
(4) Societatea românească este interesată în cel mai înalt grad ca membrii săi să se preocupe de cunoaşterea propriei istorii şi a tradiţiilor, a culturii, a identităţii etnice româneşti, această cunoaştere fiind cea care dă consistenţă spirituală vieţii noastre şi întăreşte solidaritatea comunitară, naţională, de neam.
(5) Creatorii de artă şi cultură sunt încurajaţi şi sprijiniţi să cunoască sufletul etnic românesc în datele autentice ale acestuia şi să conştientizeze, exercitându-l, rolul edificator în planul spiritualităţii pe care arta şi cultură îl au în existenţa fiecărui popor.
7.5. (1) Neamul românesc este interesat se identifice, să conştientizeze şi să cultive acele elemente, aparţinând istoriei şi culturii naţionale, tradiţiilor şi mentalităţii româneşti, care sunt expresia autentică a sufletului etnic românesc, a matricei stilistice spre care, în ideal, tinde fenomenul românesc pentru a-şi îndeplini şi desăvârşi menirea.
(2) Din perspectiva acestei dorite şi ideale împliniri, societatea românească concentrează acţiunea factorilor spirituali instituţionalizaţi pentru a identifica întocmai atributele şi componentele autentice ale sufletului etnic românesc şi pentru a concepe strategia naţională de cultivare, potenţare şi punere în valoare a acestor atribute, de fortificare a componentelor spiritualităţii româneşti care, împreună, ne conferă fiecăruia calitatea de creştini, de europeni şi de români.
(3) Principalii factori spirituali sunt familia, Biserica, tradiţia, Şcoala, Academia, Uniunile de creaţie, creatorii de artă şi interpreţii artistici, oamenii de ştiinţă, inventatorii, alături de care pot figura şi acele organizaţii non guvernamentale, fundaţii sau asociaţii care, ca obiectiv al activităţii lor, îşi propun şi reuşesc, prin fapte propriu-zise, omologate ca atare, să sprijine şi să dea consistenţă acestui capitol din Constituţia României.
7.6. (1) Prin identificarea şi cultivarea unui suflet şi stil românesc nu se urmăreşte uniformizarea modului de viaţă, de comportament spiritual şi cultural.
(2) În România, prin tradiţie omologată de istorie, fiinţează pretutindeni o identitate stilistică locală şi regională, care deja a produs importante expresii recunoscute ca atare pe plan naţional şi internaţional.
(3) Societatea românească încurajează diversitatea sub care se manifestă, în mod natural, identitatea etnică a unui neam vechi şi numeros, în această diversitate găsindu-şi loc, de nimeni stingherite, tradiţiile şi manifestările de spiritualitate autentică şi inconfundabilă ale minoritarilor etnici.
(4) Diversitatea naşte, în mod firesc, competiţia şi spiritul de emulaţie, pe care societatea românească le încurajează ca manifestări ale voinţei şi idealului de auto-perfecţionare, atât de caracteristic fiinţei umane, din care nu poate să rezulte decât o superioară armonie socială între segmente etnice, profesionale, sociale şi culturale care se respectă şi se preţuiesc reciproc în virtutea sentimentului comun de fidelitate şi recunoştinţă faţă de organismul politic care le asigură dreptul la propria identitate: statul român, ca expresie a virtuţilor spirituale, sufleteşti, ale populaţiei majoritare, gazdă istorică a celorlalte grupuri etnice.
(5) Sentimentul patriotic este un sentiment natural, consolidat prin educaţie şi cultură, a cărui trăire sinceră, dusă până la sacrificiul de sine în situaţii excepţionale, împlineşte personalitatea fiecărui cetăţean român, indiferent de naţionalitate, religie, statut social sau alte considerente.
7.7. (1) Atât cât e cazul, factorii vieţii spirituale, cu sprijinul instituţiilor constituţionale, declanşează şi susţin procesul de reconciliere naţională, întemeiat pe principiul asumării în integritate a adevărului privind istoria românilor şi a răspunderii ce ne revine nouă, românilor, faţă de alte comunităţi etnice şi faţă de noi înşine, faţă de înaintaşi şi de urmaşi deopotrivă.
(2) Spiritul de care este animat procesul de reconciliere însumează:
a) sentimentul solidarităţii etnice, naţionale, de neam, de-a lungul întregii istorii naţionale şi cu toate comunităţile de români, oriunde se vor fi aflat şi se mai află acestea, precum şi cu generaţiile viitoare de români;
b) sentimentul datoriei de recunoştinţă şi de căinţă pe care îl avem unii faţă de alţii, pentru faptele înaintaşilor noştri;
c) nădejdea că, prin reciprocitate, acelaşi proces de reconciliere îl vor declanşa şi factorii spirituali ai comunităţilor etnice cu care românii s-au aflat în contact ori convieţuire vreodată, atât înlăuntrul, cât şi în afara hotarelor României.
(3) Poporul român este doritor şi interesat ca istoria, în continuare, să se desfăşoare într-o manieră tot mai transparentă şi printr-o conlucrare lucidă şi deschisă a factorilor istorici, a comunităţii internaţionale, prin proiecte de anvergură mondială şi regională unanim cunoscute, discutate şi acceptate de cei interesţi, de reprezentanţii acestora.
(4) Păstrarea diversităţii etnice de ordin spiritual şi stilistic este o condiţie vitală pentru viitorul omenirii şi al fiinţei umane, în general.
(5) Păstrarea diversităţii etnice, rasiale, şi armonizarea vieţii publice la scară planetară nu se exclud, dar amândouă presupun şi reclamă stingerea contenciosului de adversităţi, vexaţii şi suferinţe adunat de-a lungul istoriei între popoarele lumii, proces imposibil de conceput a se desfăşura altfel decât în respectul adevărului istoric şi al spiritului creştinesc de frăţietatea între oameni, între popoare.
(6) Procesul de reconciliere naţională din România are sens, sensul cel mai adânc, în măsura în care va face parte dintr-un proces similar amplu, la scară planetară, globală.
(7) România se consideră datoare să declanşeze pentru sine acest proces, indiferent de felul cum vor proceda celelalte state şi naţiuni, şi asta din sentimentul că omenirea se află la o răscruce a istoriei, dinaintea unei ere istorice noi, eră de asumare planetară a viitorului, ceea ce ne impune tuturor o politică de veritabilă transparenţă şi matură apreciere, senină şi realistă, a potenţialului fiecăruia, a nevoilor şi drepturilor fiecărei comunităţi.
(8) Constituţia de faţă îşi propune şi acest scop: să pregătească structurile organizatorice şi instituţiile capabile să facă din România, din statul român şi societatea românească, un partener adecvat la opera de proiectare şi realizare a reglementărilor şi rânduielilor planetare, a instituţiilor şi structurilor mondiale, internaţionale, reclamate de exigenţele viitorului nostru comun, global.
7.8. (1) Principala componentă sufletească a identităţii româneşti o constituie credinţa noastră în Iisus Hristos, în Duhul Sfânt şi în Dumnezeul Tatăl, ca Sfântă Treime a religiei creştine.
(2) Creştinii români recunosc Bisericii Ortodoxe Române statutul de biserică naţională, făuritoare a matricei noastre sufleteşti şi părtaşă, deseori cu rol decisiv, la mari momente şi perioade de istorie românească.
(3) La rândul ei, Biserica Ortodoxă Română, împreună cu Biserica soră Greco-Catolică, este preocupată de refacerea unităţii în credinţă a tuturor creştinilor, promovând cu răbdare şi dragoste spiritul ecumenic şi ardoarea creştinească de a trăi întru Hristos, în dragoste şi înţelegere faţă de ceilalţi, făptuind fiecare ca fiu al lui Dumnezeu şi ca mădular al neamului românesc, cu grija Judecăţii de Apoi când vom avea de dat socoteală şi ca persoană, şi ca neam, pentru toate cele săvârşite în viaţă şi în Istorie.
(4) Se interzice orice formă de prozelitism religios în afara celor practicate în interiorul incintei de cult.
(5) Abandonarea religiei părinţilor, pentru a adopta o religie cu un număr mai mic de practicanţi în România, diminuează la jumătate numărul de voturi acordate în cadrul sistemului de vot corporatist şi, de asemenea, îndreptăţeşte suspiciunile privind integritatea morală, rectitudinea caracterului personae în cauză, această împrejurare urmând să fie consemnată detaliat în dosarul de identitate.
(6) Se interzice propaganda ateistă persoanelor lipsite de studii universitare finalizate şi omologate.
7.9. (1) Societatea românească preţuieşte dimensiunea morală a fiinţei umane, monitorizând, în limitele decenţei şi ale bunului simţ, prestaţia morală a cetăţenilor.
(2) Societatea românească stimulează comportamentul moral, cu precădere respectul faţă de cuvântul dat, faţă de adevăr, faţă de valoarea umană a celorlalţi semeni, faţă de datoriile şi obligaţiile cu care te încarcă apartenenţa la poporul român şi la speţa umană – societatea îngrijindu-se să promoveze în viaţa publică numai persoane care s-au distins sub acest aspect.
(3) Autorităţile însărcinate cu alcătuirea dosarelor de identitate vor consemna cu precădere faptele şi elementele biografice care sunt semnificative cu privire la statura morală, etică şi civică, a titularului, încercând să aprecieze cât mai corect capacitatea sa de a se dărui binelui comunitar, de a respecta competenţa şi personalitatea celorlalţi.
(4) Societatea românească este preocupată să descurajeje minciuna, necinstea, impostura, nepăsarea, indiferenţa, defetismul, veleitarismul, spiritul defăimător, invidia, trufia, câştigul nemuncit, însuşit pe nedrept, mediocritatea agresivă, coalizarea în săvârşirea faptelor nedemne, spiritul diversionist, activităţile oculte.
(5) Societatea românească pedepseşte în mod exemplar mărturia mincinoasă şi-şi face o preocupare permanentă din verificarea mărturiilor produse în justiţie sau difuzate prin mass media, a informaţiilor puse în circulaţie publică.
