6. ŢARA
6.1. (1) Teritoriul României este proprietatea naţională a poporului român şi se află în stăpânirea şi folosinţa exclusivă a poporului român.
(2) Nu există nici un temei, de nici o natură, care, la data adoptării acestui text şi în viitorul previzibil, să justifice reducerea sau divizarea teritoriului naţional de stat al României.
(3) La data elaborării acestui text o parte din teritoriul naţional românesc nu se află sub jurisdicţia statului român, ceea ce naşte obligaţia, pentru întreaga societate românească, în mod deosebit pentru clasa politică, pentru guvernanţi, pentru preşedintele României de a urmări în chip statornic şi adecvat întregirea Ţării în viitorul cel mai apropiat.
(4) Atunci când e cazul, autorităţile româneşti, în acord cu societatea civilă, cu opinia publică românească, îşi declară în mod solemn pretenţiile teritoriale, precum şi căile, exclusiv diplomatice şi politice, prin care înţelege să dobândească întreg teritoriul care i se cuvine statului român, poporului român.
(5) În acest scop se instituie funcţia de vice-preşedinte al României, al cărei titular are ca principală preocupare pregătirea şi înlesnirea actului de întregire a Ţării.
(6) Vice-preşedintele României colaborează în mod specific cu societatea civilă, cu organizaţiile şi asociaţiile culturale şi de acţiune civică, pentru a stabili punţi de legătură cât mai trainice între români, ajutându-i să se cunoască şi să se preţuiască mai mult.
6.2. (1) Teritoriul României este menit şi destinat să treacă în proprietatea succesivă a generaţiilor viitoare de români, ceea ce impune pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare proprietar de bunuri imobile anumite obligaţii privind folosirea şi punerea în valoare a acestei avuţii pe care Dumnezeu a rânduit-o din vechi timpuri neamului românesc spre a-i asigura astfel cadrul geografic fizic şi material al unei existenţe demne pentru fiecare dintre cetăţenii României.
(2) Prin adoptarea acestei Constituţii, textul ei devine titlul de proprietate al naţiunii române asupra teritoriului României, în condiţiile prevăzute de această Constituţie.
(3) Teritoriul României este alcătuit din solul, subsolul, văzduhul, spaţiul aerian, apele din România şi platforma continentală a Mării Negre în limitele stabilite acesteia prin legile internaţionale, toate aceste componente alcătuind la un loc Ţara noastră, România.
(4) Ţara ne-a fost dată de Dumnezeu ca s-o facem mai frumoasă, mai bogată, mai puternică, numai aşa dovedind că o merităm să fie a noastră, numai aşa păstrându-ne dreptul de a o stăpâni şi de a o lăsa moştenire urmaşilor noştri.
(5) Proprietatea privată poate avea ca obiect numai solul, parcelat în suprafeţe de teren măsurate în hectare şi metri pătraţi.
(6) Proprietatea privată poate fi de două feluri: proprietate privată particulară – a unor persoane fizice sau juridice şi proprietate privată de stat, a unor instituţii ale statului.
(7) Instituţiile statului care pot fi titularele unui bun imobil au obligaţia de a administra şi valorifica acel bun într-un mod exemplar, cu rezultate economice şi ecologice incontestabile.
(8) Subsolul, o parte a solului, văzduhul, spaţiul aerian, căile de comunicaţie, apele şi platforma maritimă continentală sunt proprietate publică şi se administrează ca domeniu public.
(9) Domeniul public cuprinde şi acele porţiuni de teren, din sol, care nu au proprietar o persoană sau o instituţie a statului.
(10) Domeniul public este proprietatea neamului românesc, a naţiunii române.
(11) Domeniul public poate fi încredinţat spre administrare şi punere în valoare unor persoane fizice sau juridice ori unor instituţii ale statului, în condiţiile legii domeniului public şi sub supravegherea societăţii civile.
6.3. (1) Totalitatea terenurilor şi a bunurilor imobiliare aflate în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice alcătuiesc fondul funciar privat şi, respectiv, fondul imobiliar privat, aflate în circuitul privat de bunuri imobiliare.
(2) Circulaţia privată a terenurilor şi a bunurilor imobiliare este, în principiu, liberă, dar respectă anumite condiţii prin care se asigură menirea şi rolul proprietăţii private de a stimula şi permite afirmarea integrală a personalităţii umane, a spiritului de iniţiativă, a disponibilităţii pentru efort creator şi productiv, precum şi de a asigura condiţiile unei vieţi de familie sănătoase, prospere.
(3) Numai cetăţenii români au acces liber la circulaţia terenurilor şi a bunurilor imobiliare, în calitate de vânzători/cumpărători, arendatori/arendaşi, concedenţi/concesionari.
(4) Cetăţenii străini, precum şi persoanele juridice sub a căror titulatură pot fi identificaţi cetăţeni străini, nu au voie să cumpere ori să dobândească în vreun fel terenuri şi bunuri imobile decât în limitele proporţiei în care cetăţenii români de etnie română sunt proprietari de bunuri imobile în ţara din care provin cetăţenii străini în cauză, pe principiul reciprocităţii bilaterale între România şi alte state, între români şi alte popoare.
(5) Bunurile imobile cumpărate sau dobândite de cetăţeni străini în condiţiile alineatului precedent nu pot depăşi, la un loc, 3% din fondul funciar privat şi din fondul imobiliar privat, iar ritmul de creştere al ponderii acestui tip de proprietate nu poate fi mai mare de 4% anual, până la împlinirea întregii suprafeţe corespunzătoare procentului total şi final de 3%.
(6) Cetăţenii români de etnie minoritară au dreptul să deţină în proprietate o suprafaţă de teren proporţională cu ponderea demografică a grupului etnic respectiv, suprafaţă calculată după formula următoare: grupurile etnice care reprezintă sub 1% din populaţia Ţării au dreptul să deţină un procent dublu din fondul funciar şi imobiliar privat, iar grupurile care depăşesc 1% au dreptul la un procent în plus.
(7) Ponderea proprietăţilor deţinute de etnicii români nu poate fi decât cu cel mult 5% (cinci procente) mai mică decât cifra care reprezintă ponderea demografică a etnicilor români.
(8) Ordinea de prioritate în aplicarea prevederilor din alineatele de mai sus este următoarea: alineatul (7), alineatul (6), alineatul (5).
(9) Aplicarea prevederilor din alineatele (5), (6) şi (7) este urmărită şi coordonată de fiecare grup etnic în parte, de prefecturi, de ministrul de interne şi de societatea civilă.
(10) Cetăţenii străini care, la data intrării în vigoare a acestei Constituţii, deţin bunuri imobiliare îşi păstrează dreptul de proprietate în următoarele condiţii:
– numai dacă fac dovada dobândirii legale şi corecte a dreptului de proprietate;
– numai dacă nu se fac vinovaţi de infracţiuni la legea penală;
– numai pe durata vieţii.
(11) Cetăţenii străini care deţin în România bunuri imobiliare nu le pot înstrăina, prin vânzare, donaţie sau moştenire, decât către cetăţeni români care au acest statut de cel puţin trei generaţii, prin trei dintre bunici.
(12) În condiţii excepţionale, prevăzute de lege, cetăţenii străini care au adus servicii deosebite României sau neamului românesc pot dobândi bunuri imobile în proprietate sau în folosinţă, pentru ei şi pentru descendenţii direcţi în anumite limite de suprafaţă.
(13) Identitatea proprietarului unui bun imobiliar nu este secretă pentru nimeni.
6.4. (a) Teritoriul României se află în grija, administraţia şi răspunderea statului român, care acordă, atribuie sau recunoaşte şi garantează titluri de proprietate imobiliară unor peroane particulare fizice sau juridice, precum şi unor instituţii ale statului român.
(b) Instituţiile statului care pot deţine în proprietate bunuri imobiliare, sub forma de terenuri, clădiri sau amenajări, sunt Preşidenţia României, Parlamentul, Guvernul, Consiliul Naţional, Corporaţiile Profesionale, Banca Naţională a României, Parchetul General, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, Prefecturile, Primăriile.
(c) Proprietăţile imobiliare ale instituţiilor statului enumerate în alineatul precedent au menirea de a degreva cât mai mult posibil cheltuielile bugetare de întreţinere a instituţiilor statului, veniturile dobândite de pe urma acestor proprietăţi imobiliare făcând parte din bugetul instituţiei respective.
(d) Punerea în valoare a domeniului public şi a proprietăţilor imobiliare de stat oferă o parte din mijloacele materiale şi financiare necesare strategiei naţionale.
(e) Domeniul public şi proprietatea de stat se organizează, pe considerente funcţionale şi morfologice, în unităţi distincte de a căror administrare răspunde un funcţionar public numit de prefect sau guvern.
(f) În cazul proprietarilor persoane juridice private (asociaţie, fundaţie, societate comercială etc.) sau instituţii ale statului, se stabileşte prin statut persoana care răspunde penal şi moral pentru obligaţiile cu care îl încarcă pe proprietar orice proprietate imobiliară.
(g) În mod deosebit este supravegheată menţinerea şi ameliorarea solului productiv pentru agricultură, zootehnie şi silvicultură, a suprafeţelor piscicole, elaborându-se în acest scop programe naţionale care capătă prioritate şi caracter imperativ pentru proprietari sau interpuşii acestora, indiferent de forma proprietăţii, privată sau publică.
(h) Bugetul Ţării face parte din proprietatea publică.
6.5. (1) Teritoriul destinat aşezărilor omeneşti de orice fel este delimitat şi înregistrat ca perimetru intravilan urban sau rural şi este administrat de primăria localităţii de care aparţine acea aşezare.
(2) Orice construcţie, amenajare sau intervenţie edilitară ori peisagistică, în perimetrul intravilan se efectuează cu acordul primăriei respective.
(3) Proprietarii de terenuri, clădiri şi amenajări intravilane, precum şi interpuşii acestora: chiriaşi, concesionari, arendaşi, salariaţi etc., au obligaţia să dea proprietăţii un aspect civilizat, agreabil şi acceptabil pentru vecini şi pentru comunitatea vilană.
(4) Orice construcţie, amenajare sau intervenţie în perimetrul extravilan se face cu aprobarea primăriei din localitatea cea mai apropiată, iar dacă distanţa este mai mare de un kilometru faţă de cea mai apropiată aşezare umană, este necesar acordul primăriilor din cele mai apropiate trei localităţi.
(5) Proprietatea extravilană privată particulară sau de stat poate avea destinaţia de teren agricol, teren silvic, păşune sau iaz artificial, iar această destinaţie se înscrie în cartea funciară şi în actul de proprietate.
(6) Destinaţia unui teren extravilan nu se poate schimba decât prin Hotărîre de Guvern, acceptată de Corporaţia Agricolă şi de primăriile din cele trei localităţi cele mai apropiate de terenul respectiv, conform alineatului (4).
(7) Terenurile extravilane care nu pot fi folosite sau amenajate ca teren agricol, silvic, păşune sau iaz artificial nu pot fi proprietate privată şi se declară domeniu public, plătindu-se, dacă e cazul, despăgubiri şi compensaţii conform legii.
(8) Domeniul public poate să cuprindă şi terenuri agricole, silvice, păşuni sau iazuri artificiale.
(9) Domeniul public se organizează şi administrează prin Administraţia Domeniului Public, instituţie subordonată Preşedintelui Ţării şi prefecturilor.
(10) Administraţia Domeniului Public colaborează cu toţi proprietarii de bunuri imobile pentru a pune în valoare teritoriul Ţării, pentru a-i conserva şi spori frumuseţea şi bogăţiile, pentru a-l exploata economic în mod raţional, cu spirit de răspundere faţă de generaţiile viitoare.
(11) Administraţia Domeniului Public organizează, supervizează şi monitorizează proiectele şi activităţile ecologice de reabilitare, normalizare şi îmbunătăţire a mediului fizic în care trăim ca cetăţeni ai României.
6.6. (1) Statul şi societatea românească se îngrijesc de buna întrebuinţare dată teritoriului naţional, bunurilor imobile de orice fel, indiferent de forma de proprietate şi de identitatea proprietarului.
(2) Autoritatea publică, din proprie iniţiativă sau la sesizarea oricărui subiect de drept, intervine atunci când se constată că proprietarii, chiriaşii, arendaşii, concesionarii, angajaţii sau alţi interpuşi ai acestora îşi neglijează sau denaturează obligaţia de a pune în valoare un bun imobil în folosul propriu sau al societăţii.
(3) Autoritatea publică suspendă sau anulează prin expropriere temporară sau definitivă, dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra unor terenuri, construcţii sau amenajări, potrivit legii, dacă se constată:
– incapacitatea proprietarului sau a interpuşilor acestuia de a pune în valoare proprietatea imobiliară;
– destinaţia sau folosinţa inadmisibilă dată proprietăţii ; – starea de degradare a proprietăţii din pricina incompetenţei, a iresponsabilităţii sau a lipsei de interes din partea proprietarului sau a celor însărcinaţi ori mandataţi de acesta.
(4) Proprietarii de terenuri agricole, păduri, crânguri, păşuni sau iazuri au obligaţia de a păstra şi spori capacitatea roditoare, productivă a teritoriului românesc, statul îngrijindu-se să pună la dispoziţia celor în cauză asistenţa de specialitate necesară.
(5) Educaţia şi instrucţia făcută prin şcoală şi alte mijloace urmăreşte consolidarea unei mentalităţi generale de respect faţă de bunurile materiale oferite de natură sau create prin efortul şi inteligenţa semenilor noştri.
(6) În mod deosebit societatea românească este interesată de menţinerea şi creşterea gradului de împădurire a teritoriului până la nivelul optim, precum şi de calitatea pădurilor.
(7) Îndeosebi în zonele de interes turistic, precum şi în zona colinară şi montană sau în apropierea apelor, proprietarii terenurilor respectă dreptul cetăţenilor de a avea drumuri de acces pedestru prin terenul proprietate privată spre alte căi de circulaţie sau spre locuri de interes turistic, peisagistic, în măsura în care configuraţia terenului nu oferă soluţii alternative convenabile.
(8) În asemenea cazuri prevalează interesul conservării spaţiului peisagistic şi al accesului firesc la bunuri imobile care aparţin domeniului public.
6.7. (1) Drepturile şi obligaţiile proprietarilor de bunuri mobile şi imobile se precizează prin legi concepute după următoarele principii:
a – proprietatea de orice fel primeşte o întrebuinţare potrivită care să satisfacă plăcerea, nevoile, exigenţele şi fantezia proprietarului, fără a prejudicia interesele societăţii sau ale altor persoane;
b – proprietatea care poate fi pusă în valoare prin încadrarea în circuitul social-economic este aducătoare de beneficii morale şi materiale, fie în mod direct, proprietarul folosind-o în chip nemijlocit, fie prin intermediere: închiriere, arendă, concesionare, încredinţare sau în alt fel, la libera dispoziţie a proprietarului;
c – proprietatea poate fi scoasă din circuitul social-economic numai temporar, pentru reparaţii, reamenajări, ecologizare, ameliorare a potenţialului productiv şi alte operaţii menite să sporească valoarea proprietăţii;
d – punerea în stare de conservare a unei proprietăţi imobiliare se face cu acordul primăriei din localitate, iar în cazul unei proprietăţi imobiliare extravilane, cu acordul primăriilor din cele mai apropiate trei localităţi, precum şi cu acordul organului de impozitare, dar numai dacă se face dovada că nu există persoane doritoare şi capabile să menţină proprietatea respectivă în circuitul social-economic prin închiriere, arendare sau concesionare.
(2) Se stabilesc prin lege obligaţiile şi răspunderea pentru buna folosinţă dată proprietăţii pe care le au persoanele care primesc în grijă un bun imobil prin închiriere, arendare, concesionare sau încredinţare.
(3) Circuitul social-economic al proprietăţilor este menit să descurajeze practicile şi tendinţele anti-sociale în acumularea şi administrarea averilor imobiliare, instituindu-se în acest scop taxe suplimentare pentru proprietăţile imobiliare care nu sunt puse în circuitul social-economic.
6.8. (1) Dreptul de proprietate nu poate fi folosit împotriva intereselor societăţii româneşti, ale comunităţii locale, ale poporului şi statului român, ale altor cetăţeni.
(2) Persoanelor vinovate de activităţi antiromâneşti li se suspendă, temporar sau definitiv, dreptul de proprietate asupra unor bunuri imobiliare.
(3) Numai cetăţenii români pot deţine în România titluri de proprietate imobiliară.
(4) Cetăţenii străini care sunt etnici români pot dobândi proprietăţi imobiliare în anumite condiţii şi limite, precizate de lege.
(5) Cetăţenia română se acordă ca a doua cetăţenie numai cetăţenilor străini care sunt etnici români sau născuţi în România.
(6) Cetăţenii străini care primesc, prin moştenire, bunuri imobile în România, pot păstra o parte din aceste bunuri pentru folosinţă personală, conform legii, iar cealaltă parte o înstrăinează prin vânzare către stat.
(7) Statul român poate deveni proprietar al unor bunuri imobile aflate în străinătate, cu respectarea legilor din ţara respectivă.
6.9. (1) Întreg poporul român şi toate instituţiile statului, precum şi structurile social-politice sunt preocupate să preîntâmpine şi să împiedice, prin orice mijloace, apariţia pe viitor a vreunui temei just sau aparent just care să pună în discuţie sau în primejdie integritatea teritorială a Ţării, indivizibilitatea teritoriului naţional românesc.
(2) Favorizarea sau provocarea apariţiei unor astfel de temeiuri se pedepseşte ca act de trădare naţională
(3) Unor eventuale pretenţii teritoriale oficial prezentate, autorităţile le vor răspunde în decurs de cinci ani, timp pus la dispoziţia părţii adverse pentru a-şi reconsidera poziţia, acordând-o la realitatea faptelor şi la interesele fireşti ale concordiei internaţionale.
(4) Dacă o asemenea cerere este făcută în numele comunităţii internaţionale ori cu sprijinul unor state terţe, autorităţile româneşti îşi acordă lor şi comunităţii internaţionale un răstimp de zece ani în care, cu concursul specialiştilor şi al unor cercetări ştiinţifice ad-hoc orientate, obiective şi nepartizane, să se procedeze la examinarea şi interpretarea corectă a faptelor şi a datelor legate sau invocate de cererea respectivă.
(5) În asemenea situaţii, statul român este în drept să se considere agresat şi să reacţioneze, prin mijloace de orice natură, faţă de agresiunea la care este supus.
(6) Statul român va lua în consideraţie, examinând cu toată seriozitatea şi responsabilitatea, numai acele decizii care întrunesc acordul unanim al statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
6.10. (1) Daunele aduse proprietăţii mobile şi imobile prin neglijenţă, incompetenţă, înstrăinare, distrugere, înşelăciune, furt, delapidare sau în alt fel se recuperează în proporţie de 100-200%, după gravitatea faptei şi a împrejurărilor, conform legii, fără a diminua astfel răspunderea finală privativă de libertate.
(2) Proporţia recuperării scade până la 100%, iar răspunderea penală se diminuează în mod corespunzător dacă persoana incriminată oferă dovezi suficiente pentru identificarea şi condamnarea unor persoane care au săvârşit abateri de la legea penală.
(3) Sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului român şi autorităţilor româneşti, prin nedeclararea unor proprietăţi sau a unor venituri se consideră daune aduse proprietăţii statului şi se supun regimului instituit prin alineatele (1) şi (2) de mai sus, la care se adaugă penalităţile prevăzute pentru întârzierea plăţii taxelor şi impozitelor.
(4) Bunurile şi veniturile nedeclarate spre impozitare vor fi din oficiu verificate în ce măsură au fost licit dobândite.
(5) Cetăţenii români au obligaţia de a declara orice cont bancar deschis în străinătate şi de a oferi toate datele cu privire la provenienţa sumelor respective
(6) Tăinuirea acestor conturi atrage sancţiunea legii penale, care va putea include şi confiscarea contului sau a averii din România până la plafonul valoric stabilit prin lege conform alineatului (1) din acest articol.
(7) România întreţine relaţii diplomatice normale numai cu ţările ale căror autorităţi vor sprijini identificarea depozitelor bancare şi a bunurilor mobile şi imobile deţinute de cetăţeni români în ţara respectivă.
(8) România va sprijini orice iniţiativă internaţională menită să pună capăt protecţiei de care se bucură, în unele state, delapidatorii, criminalii, escrocii şi speculanţii, sub pretextul confidenţialităţii şi al secretului bancar.
(9) Pe teritoriul României sunt operative numai băncile care pun la dispoziţia organelor de impozitare româneşti şi străine toate datele solicitate cu privire la identitatea şi conturile clienţilor.
6.11. (1) Teritoriul României, cu toate ale sale, constituie avuţia naturală a naţiunii române.
(2) Fiecare generaţie şi fiecare cetăţean român intră în stăpânirea şi folosinţa temporară a avuţiei naturale pe care Dumnezeu a dăruit-o neamului românesc ca fundament material al unei existenţe demne pentru fiecare dintre noi.
(3) Avuţia naturală a României se află sub protecţia legilor, a instituţiilor statului şi a comunităţilor locale, urmărindu-se ca exploatarea şi punerea în valoare a potenţialului economic natural să nu compromită ori să afecteze dreptul generaţiilor viitoare de a se folosi şi ele de aceleaşi avuţii naturale ale Ţării.
(4) Sursele epuizabile din avuţia naturală, îndeosebi cele pentru care nu există înlocuitori, sunt folosite în limitele strictei şi stringentei necesităţi, după un program de exploatare aprobat şi supravegheat de Consiliul Naţional, de Parlament şi de Corporaţia Academică, pentru ca în felul acesta perioada de epuizare să fie prelungită cât mai mult.
(5) Sursele regenerabile sunt exploatate cu grija de a le asigura refacerea, iar volumul exploatat într-o perioadă de timp oarecare (un an sau un ciclu) nu va depăşi volumul regenerat în anul sau în ciclul anterior decât cu aprobarea Parlamentului, cofirmată de două Corporaţii şi de Consiliul Naţional.
(6) Vestigiile arheologice şi culturale, monumentele naturii şi valorile peisagistice ale Ţării sunt în mod deosebit preţuite şi protejate prin legi a căror corectă aplicare este riguros supravegheată de Corporaţia Academică şi de societatea civilă.
(7) Risipa şi exploatarea neglijentă a avuţiei naturale este considerat act antiumanitar şi se pedepseşte prin lege, iar caracterul epuizabil al sursei exploatate fără simţ de răspundere devine circumstanţă agravantă.
6.12. (1) Formele de viaţă ce se dezvoltă pe teritoriul României în mod spontan, natural sau prin grija şi eforturile oamenilor constituie rodul pământului românesc, iar acesta face parte din avuţia naturală a Ţării.
(2) Rodul pămîntului românesc aparţine poporului român şi poate deveni proprietate privată sub formă de:
a – răsplată sau retribuţie a muncii depuse;
b – echivalent al preţului plătit(prin cumpărare);
c – arendă sau chirie ;
d – donaţie ;
e – moştenire;
f – premiere în condiţiile legilor respective.
(3) Bunăstarea naţională şi a fiecărui cetăţean depinde de mărimea, calitatea şi corecta repartiţie a rodului dat de pământul românesc.
(4) Sunt pedepsite prin lege actele de neglijenţă sau de risipă a rodului, precum şi stocarea unor bunuri, de orice provenienţă, sustrase din circuitul economic şi comercial în vederea speculei sau fără o justificare acceptabilă.
(5) Comercializarea produselor economiei româneşti la export, la un preţ cu 10% sau mai mult sub plafonul pieţei se face numai cu acordul ministerului de resort.
6.13. (1) Totalitatea imobilelor, a amenajărilor şi dotărilor de orice fel, inclusiv a acelor instalaţii şi agregate, mobile sau imobile, destinate producţiei, transportului, depozitării şi desfacerii, precum şi obiectele care materializează talentul artistic şi forţa de creaţie intelectuală, constituie avuţia creată prin munca poporului român, prin geniul său creator.
(2) Avuţia naturală împreună cu avuţia creată alcătuiesc avuţia naţională a românilor.
(3) Această avuţie se află în posesia, folosinţa sau administrarea unor persoane fizice sau juridice, care în acest scop pot deţine titluri de proprietate sau contracte de închiriere, arendare, concesionare ori încredinţare.
(4) Proprietatea privată a persoanelor fizice se dobândeşte numai prin mijloace legale ce pot fi dovedite la cererea autorităţilor sau a societăţii civile.
(5) Orice contract, care are ca obiect bunuri din domeniul public sau aflate, intrate sau ieşite din proprietatea unor instituţii ale statului, se poate pune la dispoziţia publicului şi a presei.
(6) Caracterul secret al unui astfel de contract poate fi atribuit, acordat sau recunoscut numai de Preşedintele Ţării împreună cu Preşedinţii celor două Camere.
6.14. (1) În România proprietatea privată particulară are menirea de a contribui la afirmarea integrală a personalităţii umane, a disponibilităţii pentru efort creator şi productiv.
(2) Societatea românescă stimulează în mod deosebit dobândirea proprietăţii prin muncă productivă, prin activităţi care antrenează şi alte persoane, cu consecinţe binefăcătoare în viaţa altor cetăţeni.
(3) Întinderea şi valoarea proprietăţii nu este secretă, ci se declară spre ştiinţa autorităţilor în vederea impozitării şi a protejării, dacă este cazul.
(4) Tezaurizarea de monetar la purtător este permisă în anumite limite, precizate de lege, statul asigurând toate condiţiile pentru a face avantajoasă, operativă şi sigură depunerea şi păstrarea banilor în sistemul bancar.
(5) Statul garantează siguranţa depozitelor bancare, autorizând funcţionarea numai a băncilor care oferă garanţii în acest sens.
(6) Statul verifică şi garantează funcţionarea băncilor în conformitate cu oferta făcută publicului.
(7) În operaţiunile bancare este interzis anonimatul faţă de instituţiile statului interesate de siguranţa depozitelor şi de caracterul licit al acestor depozite.
6.15. (1) Dreptul de proprietate este recunoscut, garantat şi protejat în funcţie de fireasca întrebuinţare dată bunurilor.
(2) Deteriorarea, distrugerea sau punerea în primejdie a acestor bunuri prin neglijenţa, incompetenţa sau incapacitatea intelectuală a proprietarului duce la instituirea tutelei asupra bunurilor respective, tutela exercitându-se conform legii, în folosul proprietarului şi al familiei proprietarului şi pentru protecţia proprietăţii respective, mobilă sau imobilă.
(3) Dreptul de proprietate se transmite altor persoane prin vânzare, donaţii, sponsorizări şi dispoziţii testamentare.
(4) Este garantat dreptul de moştenire al rudelor apropiate atunci când lipsesc dispoziţiile testamentare ale proprietarului decedat.
(5) Sunt considerate rude apropiate, în ordinea de prioritate la moştenire, următorii : copiii, nepoţii în linie directă, strănepoţii în linie directă, părinţii, fraţii, bunicii, nepoţii de frate, fraţii părinţilor, ginerii (nurorile), socrii, cumnaţii, cuscrii.
6.16. (1) Statul român emite monedă proprie, numită leu, cu subdiviziuni numite bani.
(2) Emiterea şi circulaţia monedei naţionale este efectuată şi supravegheată de Banca Naţională a României.
(3) Statul român este interesat şi preocupat de stabilitatea monedei şi de protecţia economiilor depozitate în bănci de populaţie.
(4) Banca Naţională a României stabileşte limita maximă a dobânzii percepute pentru creditele oferite populaţiei şi limita minimă a dobânzii oferite depunătorilor de către bănci, precum şi limita maximă a dobânzii în operaţiunile de împrumut între persoane fizice, depăşirea acestor limite fiind considerată cămătărie.
(5) În România cămătăria este interzisă şi se pedepseşte.
(6) Banca Naţională a României şi experţii Corporaţiei Finanţe au acces la orice document bancar, potrivit legii.
